Recunostinta vs. ingratitudine

nu putem nega si renega ceea ce suntem.... exista o vorba: prietenii ni-i alegem, familia, nu .... si indiferent ce si cum am ajuns sa fim, suntem asa si din cauza parintilor nostri si a mediului in care am crescut .... nu spune nimeni ca trebuie sa existe o legatura de iubire extraordinara, dar recunostinta trebuie sa existe.... fie si pentru faptul ca ne-au crescut, fie chiar si pentru scatoalcele incasate, fie chiar si pentru intransigenta si obtuzitatea(uneori) cu care ne-au tratat.... lucrurile astea nu se discuta, doar se executa....
eu am multe sa le reprosez alor mei, personal vorbind, dar am sentimentul de clan foarte bine dezvolatat.... avem propriile noastre reguli, cutume, daca vrei, dar sunt foarte bine stabilite de generatii.... si, daca stau sa ma gandesc mai bine, nu stiu si n-am stiut niciodata sa-mi iubesc parintii, dar de respectat asta am invatat de la prima suflare.... iar respectul asta nu se manifesta prin pupaturi de mana si vorbire protocolara... ca slava domnului, am stiut mereu sa ne distram impreuna.... ci prin faptul ca nu-i impovarez cu problemele mele, nu-i pun in situatia de a-mi lua sau nu apararea.... respect spiritul de clan si atat....

sunt parinti si parinti
e discutabila treaba
eu uneori imi doream parinti depravati ,mama curva tata curvar !hihi
au un merit
ca doar ne-au facut din dragoste !hihi adica din cuc in pasarica
unii mai bine isi faceau nod la cuc decat sa faca copii

eu unul stiu ce simte personajul tau din poveste, pacat ca nu este aici pe forum sa-i zic eu cateva, faptul ca are bani acum ca ii merge asa bine intr-un fel este datorita tatalui ei, intr-un mod indirect e drept, pentru ca daca ar fii ajutat-o cu tot ce spera ea poate ca ea nici acum nu stia sa se descurce prin fortele prorpii sau nu avea nimic din tot ce are acum, ori nu aprecia nimci din ceea ce i se dadea, nu trebuie sa-i multumeasca cu nimic dar ura care o are fata de tatal ei la fel nu o ajuta cu nimic, only este cam exact ce ti-am scris eu acum cateva seri, o sa zic o mic povestioara care poate multi stiu deja lectia dar nu stiu povestea, cica un profesor o data la clasa lui a facut un experiment cu elevii sai, ia rugat pe fiecare in parte sa aduca o cutie de carton si in ea sa puna cate o piersica, sau caisa, numai retin exact, pentru fiecare dusman care cred ei ca il au in parte , zis si facut a doua zii fiecare elev a venit cu cutia si cu fructele, unul cu un numar mai mare altul cu un numar mai mic de fructe, profesorul le-a zis din acest moment oriunde va ve-ti duce ve-ti purta aceasta cutie cu voi, chiar si la toaleta, pana cand va zic eu, dupa cateva zile deja se stricase acele fructe si cutia de carton arata tot mai urat unii dintre ei vroiau sa renunte deja in a mai purta acea cutie dupa ei, in final profesorul le-a zis cum acele fructe erau dusmanii lor, ura care o purta dusmanilor lor iar acea cutie de carton era sufletul lor, si ca nu merita sa tii ura toata viata pe cineva pt ca iti va degrada sufletul, asa ca personajul din povestea ta ar trebuii sa invete ca datorita acelui tata ea acum se bucura de toate cele mentionate de ea si ca ura care o poarta ea pentru el nu o va ajuta cu nimic, iar faptul ca el se va mandrii la cunoscutii lui, si ei au ochi si pot vedea realitatea, mai mult de atat degeaba va spune el in stanga si in dreapta una si alta cand el nu se va putea mintii pe el in sufletul lui el va stii adevarul, si va platii pt faptele lui dupa cum i se va cuvenii...

la mine copilaria a fost frumoasa
in rest ......

ingratitudine....si aici ma refer la parintii mei, a existat poate atat timp cat i-am avut.....respectul, cu el m-am nascut.....afectiunea lor, a mea am inteles-o cel mai bine atunci cand nu au mai fost.....cand suntem tineri , multi dintre noi ne grabim sa judecam....sa criticam, sa nu fim de acord.....e un soi de ingratitudine, fireasca a varstei.....cand ajungem ca ei, la varsta lor si mai ales daca nu mai sunt prezenti, descoperim din amintiri, multe estompate , afectiunea ....si regretul unor sentimente tinute secrete.....

Scrisori pentru parinti ...





Să impartim scrisori pentru părinti ,pe stradă,
Pentru acei copii care-au uitat să–i mai intrebe
Daca-au mincat , daca-li-i frig, sau de mai pot,
Si lacrimile de mai au cu ce le sterge ...



Poate ca astfel o sa intre-n batatură
Si n-o sa mai astepte vesti ce nu vin niciodată
Cu ochelari cirpiti cu sirmă vor citi
Acelasi scurt mesaj …Sînt bine …mamă,tată ...



Atita doar în luni de asteptare ...
Ei vor citi, mereu acelasi rinduri,
Si multumiti de-atâtea vesti ei vor iesi
Vecinilor sa spună că nu-s singuri !



Si linistiti iar o să stea in noapte
Pe la feresti inchipuindu-si ca li-i bine
Că au copii realizati pe la oras ,
Si-n tari indepartate si straine ...



Cad lacrimi pe-obrajii brazdati de asteptare
Tot asteptind pachete si un semn
Si un postas ce se-opreste decit rar
Să-aducă iar facturi , penalitati si un indemn….



“Rezistă mama ,mai avem un an
Si-o să venim să te vedem acasă ,
Răbdare tata,mai avem un pic
Si–ti cumpărăm si tie o ...cămasă .”



Să impărtim scrisori pentru părinti pe stradă
Au mai rămas câtiva tot asteptind
Răbdare incă au desi ei stiu acum
Ca-asteptă doar factura ultimului drum…