In genunchi

Mena a scris:Dupa ce-mi plang suficient de mila,merg in oglinda si-mi dau 2 palme.Astea ma revigoreaza brusc,instantaneu,deodata...
Dupa carte imi oblojesc genunchii ,pun pansamente,im spun ca putea sa fie si mai rau si incerc sa ma ridic.Si reinvat sa umblu..
Si a propos de mersul tarat.Iedera are propria filozofie:numai tarandu-te te poti inalta..Deci uneori chiar si cei nevoiti sa se tarasca pot progresa.Dar acum sa fiu serioasa spun ca plec undeva unde sa nu vad tipenie de om si doar in singuratate deplina imi pot reincarca bateriile.Nu analizez niciodata trecutul prin prisma regrtelor sau a"ce-ar fi fost daca".Imi spun mereu,cat mai poate dura?O luna?Un an?10?Intr-o zi se va termina.Din fericire sunt rezistenta si cad greu.Adica incasez mult pana sa spun "nu mai pot!".Cand nu mai pot,plec fara sa ma uit in urma si fara sa mai revin asupra acestei decizii vreodata.Partea proasta este ca in momentul in care am cazut,exista o perioada nejustificat de lunga in care ma complac in situatia de a lancezii,de a nu face nimic,de a refuza sa gandesc,de a refuza sa mai lupt,sa mai cred,etc.Primul semn ca ma vindec este cand ma trezesc dimineata si nu simt nevoia sa adorm instantaneu la loc.De atunci incolo,pot incepe:)

Mena a scris:Da Tigrule,esti pe calea cea buna...:)Mai am o prietena care de cate ori e depresiva ma suna si-mi zice toate aberatiile.Iti zic si tie ca ei."Pentru inceput mergi in oglinda si f.....i 2 palme...)