Popas nocturn...

ULTIMUL SARUT


Acelasi parc,aceleasi banci de peste ani,vopsite proaspat doar ca acum intr-un ruginiu inchis.Aceleasi aleei invechite,aceiasi castani uriasi,poate mai batrini si totusi nu se vedeau anii trecuti peste ei.Pe o banca o femeie in jur de 50 de ani inca frumoasa,privea cu ochi tristi la doi tineri care se sarutau pe o banca apropiata.Pe oraji se scurgeau lacrimi.In acei ochi frumosi albastri si inlacrimati se derula un film,se derula o viata,se derula o dragoste trista.Tot toamna,tot acelasi parc,tot aceiasi banca,tot doi tineri frumosi care se iubeau,tot o dragoste curata.poate.Poate ca a fost un blestem,poate o coincidenta,poate doar o intimplare nefericita.Cine stie si de fapt ce mai conteaza.Era in urma cu 30 de ani.Ea o tinara frumoasa,indragostita,el un tinar frumos indragostit.Se cunoscusera la un bal al bobocilor ,ea o boboaca vesela,frumoasa plina de viata si sperante,el un adolescent,cu ochii tristi care o urmareau de citeva ore in sala unde toti dansau,glumeau si isi etalau tinutele noi de bal.Il observase de citeva ore bune cum o privea insistent iar cin ea facea acelasi lucru el isi pleca privirea.Era un joc de-a soarecele si pisica.La un moment dat surpriza el o invita la dans.O piesa lenta,un dans lent,doua priviri care se intersectau.La sfirsitul piesei o lua de mina si ii spuse:
-Sunt Nick si mi-ar face placere sa bem ceva.
-De ce nu,apropo eu sunt Lili.
Doua sucuri si inca un dans,dupa care el disparu in noapte.Dupa citeva zile il vazu in fata liceului unde ea is continua studiile postliceale pt a deveni asistenta.Un buchet de frezii galbene,o plimbare prin parc,discutii vesele.Se asezara pe o bancuta unde in sfirsit el o lua de mina.Avea o mina calda cu niste degete lungi de pianist.O ciudata senzatie ii facu obraji sa roseasca.El se inclina incet,ea inchise ochii.Stia ce o sa urmeze,dorea asta.Ii simti buzele arzinde de dorinta,un sarut frematind de pasiune,de dragoste.Era primul sarut pe care il visase de multe ori.Incet zilele treceau,dragostea crestea,isi dadea seama ca era dragoste.prima dragoste pe care o simtea cu adevarat.Treceau zile,saptamini,luni.Stia ca el e mereu acolo undeva si o asteapta,Se simtea in siguranta in bratele lui,dragostea o facea mai frumoasa,mai motivata sa-si indeplineasca visele.Ea o fata cuminte linistita,silitoare,el un adolescent rebel,nonconformist,dur si cunoscut in oras ca bataus.I cunostea viata,faptele,stia ca atunci cind il cunoscuse el era proaspat iesit din arest.Era inca in procese,stia tot,stia ca nu este un om rau,era sincer,o iubea cu adevarat,simtea asta.Avea incredere in el si voia sa il schimbe.El voia orice doar sa nu o piarda.Azi putin,miine putin,reusii sa il scoata din gasca de interlopi cu,care isi ducea ziua cind o cunoscuse pe ea.Intr-o zi veni vestea buna,instanta ii dadu-se o noua sansa de asi remodela viata si el profita in plin de ea.Ceva totusi o macina,voia sa ii spuna si lui dar ii era frica de discutii.Mama ei nu-l voia,voia ca ea sa devina medic,sa-si termine studiile de canto popular la care era inscrisa de doi ani si la care il inscrisese si pe el.In timp reusise sa ii spuna iar el nu discuta pe aceasta tema.Lunile zburau,ei se iubeau tot mai mult,erau nedespartiti.Veni ziua cind el ii arata o hirtie prin care era instintat ca trebuie sa-si satisfaca stagiul militar.Atunci ii aparu prima lacrima.Un an,un an intreg fara el.Plinse o noapte intrega.Se consola cu gindul ca un an va trece repede,iar in fata aveau o viata.A venit si ziua cind el a plecat,ea pe peronul vechii isi stergea lacrimile.Alta noapte de plins inabusit in perna strinsa la piept.In sfirsit prima scrisoare de la el,scrisa in versuri,dupa care urmara altele si altele.Zeci de scrisori ,sute de versuri pt ea,doar pt ea.Intr-o zi avu o discutie serioasa in familie pt ca ea voia sa mearga in vizita la el pt ca depunea juramintul.Printi ii interziceau total si ii spusera ca ii interzic si lui sa o mai caute acasa.I scrise lui,stia ca o sa fie trist,dar spera ca el va intelege.Apoi a venit bomba,mama ei avea cancer si tata o ruga sa nu o mai necajeasca si sa renunte la el.Ii scrise si lui explicind ca nu se mai poate si totul sa terminat.Mintea,stia ca nu sa terminat pt ea,stia ca il iubeste si il va iubi mereu dar isi iubea si mama.Raspunsul lui nu intirziie sa apara tot in versuri asa cum o obisnuise.Isi aminte versurile si acum dupa 30 de ani:

Draga Lili


Nu stiu daca e bine sa-ti scriu aceste rinduri
Dar sper sa te abata,putin din alte ginduri
De crezi c-aceste rinduri nu trebuie citite
Arunca-le in spate si uitate-nainte
Cind scriu aceste rinduri,port haina militara
Gindul la tine-mi este iar dragostea amara
Baiatul care-odata pe tine te-alinta
Isi face datoria fata de tara sa
Iar cel care odata plingea doar pt tine
Mi plinge cite-odata dar nu-l mai stie nimeni
Nu-ti scriu cuvinte goale care sa sune bine
Iti scriu doar adevarul de nu-l stiai prea bine
Caci cel ce-a fost odata un pusti infumurat
Nu mai este acela care-i acum soldat
Iar cel care odata pe tine te-a iubit
Si-acuma te iubeste mai mult ca ori si cind
Stau intre garduri ‘nalte de fier si de beton
Si ma gindesc la tine si-astept sa pot sa dorm
Inima-mi e fugara,gindul la tine-mi zboara
Iar mina imi tresare scriind o rima goala
Caci sufeletul mi-e rece fara privirea ta
Iar inima imi bate fara de vlaga-n ea
Privirea-mi este fixa spre-ndepartate zari
Te vad venind pe-o raza,plutind din departari
Te vad inconjurata de prumbei si flor
Esti mindra ca o zina,inima e fiori
Privirea-ti e senina si fata zimbitoare
Chipul tesut din raze de luna si de soare
Esti zina mea cea buna pe care o iubesc
Cu inima nebuna si doreu-mi nebunesc
Fii dara fericita iubirea mea pierduta
Viata-ti fie senina cu flori inprejmuita

NICKNISTOR


Va continua………….

LEAGANUL DE FILDES..


.....Cocotata in varful patului, cu Dora in brate, (papusa cu paru rosu) o priveam pe mama cum coase la masina....Ochelarii cu rame vechi, alunecasera pe varful nasului, iar ea, concentata asupra lucrului. nici nu simtea...
...Purta un capot visiniu, din matase, cu flori mari albe....niste crini superb desenati pe materialul lucios...Imi spuneam ca, atunci cand o sa fiu mare o sa-mi cumpar un capot exact ca al ei...
...Parul mamei, inca saten, era strans la spate intr-un coc rasucit. Cateva suvite, scapate, nu se stie cum, din agrafa de argint, desenau pe tampla dreapta a mamei un fel de joc dintre lumina tenului si culoarea parului moale...
....Taca....taca...taca....taca....Zgomotul masinii de cusut parca ma absorbea mai tare in tabloul acela, in care mama era ZEITA...
....Trupul ei era zvelt....gratios...Tot ce purta o faceau sa para ca venita de pe afisele acelea atragator colorate, din care actorii ne zambeau atat de frumos. Intotdeauna ii spuneam ca ea trebuia sa se faca artista. Uneori imi canta. Nu trebuia sa fie vreo ocazie speciala.Nu. Imi canta cand gatea sau cand facea ordine prin casa. Parca dansa. Momentele alea erau pentru mine cea mai frumoasa demonstratie de fericire...Pt ca, da, parintii mei au fost fericiti impreuna, sau,ne-au ascuns, mie si fratelui meu, micile probleme din Paradis...
...Taca....taca....taca.....taca.....
Masina tacane cuminte, supunandu-se dorintelor mamei...Ii privesc mainile.
Maini mereu atent ingrijite, parca desenau acum pe materialul alb, o opera de arta. Pt mine cea mai frumoasa si desavarsita creatie. Degetele lungi si subtiri dirijau parca o simfonie numai de mama stiuta, numai de mine si ea, auzita...
....Taca....taca....taca....taca....



....Ii privesc mainle. Aceleasi degete lungi, un pic transformate in lupta cu reumatismul. Culoarea nu mai e aceiasi...Are mainile reci si straine...si nu mai canta deloc...Le cuprind in mainile male si le sarut. Raceala lor nu ma sperie. Doar ma sfasie. ....Ele, mainile mamei, erau pentru mine leaganul de fildes....

Copil fiind....am avut parte de doi parinti minunati dar firi foarte diferite......
un tata intelectual...medic....omul cartilor...al studiului....un om rabdator...calm.....asezat....ardelean de la mama lui...de la Sasciori....(cine stie,cunoaste)......
mama...o contabila intepata.....avea doar cifre in cap....mereu socotea...si banii...si restul......
educatia mi-a facut-o tata....cu rabdare..si cu tact....
m-a invatat sa pun cinstea si adevarul mai presus de orice...sa pierd atunci cand trebuie.....sa castig de cele mai multe ori......
cartile au fost viata lui.....mirosul hartiei il simt si acum in nari....stateam ore intregi si vorbeam...si-mi povestea din carti...si-l ascultam cu gura cascata.....
din pacate...viata mi l-a luat....dar l-a pus intre ingeri,pt ca a fost taicutul meu !

Este seara. O seara incetosata. O seara in care se imbina linistea si calmul cu agitatia gandurilor de peste zi, cu planurile unei noi saptamani ce se asteapta a fi dificila. Mi-am luat un pahar cu suc de mere si bat la poarta voastra. Usa s-a deschis incredibil de repede. Ma intampina un zambet prietenos. Incep plimbarea pe culoarele “cabanei”voastre. Incet , incet .. cu timiditate deschid anumite usi. In unele camere zabovesc mai mult, in altele imi dau seama ca nu am ce cauta si ies tiptil . Cu timiditate las intr-o camera un fruct ce imbie prin “gust”. Linistea unei alte camere o perturb cu fredonarea unei melodii care m-a insotit cateva minute in drumul spre voi. Nimeresc si in mijlocul unui concurs la care nu ma inscriu, dar care mi-a adus aminte ca oriunde mergi, poti gasi un dictionar si multe, multe “metafore”. Trag putin cu urechea la niste tachinari putin mai “ altfel” , dar pe care ma fac ca nu le vad. Ma amuz la micile critici aduse amical .. desi de la niste colti periculosi, nu ma sperie. Cred ca in spatele atitudinii "feroce" , rechinul poate fi delfin. Ma dau poate lovita dar nu e decat aparenta. Pot fi intelegatoare si stiu sa respect anumite locuri si idei. Cam scurta seara in mijlocul vostru, dar orice inceput are si sfarsit. Sting usor lumina in urma mea, lasand loc altcuiva sa isi astearna in liniste: Povestea.
Noapte buna...

Despre suflete

Privesti printre zabrelele ferestrei si ti-ai dori ca macar o data sa le poti darama pentru a iesi de-a dreptul pe ferastra, sa ajungi acolo de unde-ti striga fericirea. Prin alta parte nu poti sa ajungi. Te ratacesti chiar daca e doar un drum pana ACOLO.
Cineva iti alimenteaza mereu povestea de undeva de pe partea cealalta a ferestrei si totusi iti incuie usa periodic. Pesemne crede ca-ti place sa stai inchis acolo de vreme ce te ascunzi asa des in camaruta aceea. Nici macar nu-i cine stie ce. Dar te simti in siguranta. Ti-e teama totusi sa pleci chiar daca iti doresti al dracului de mult sa ajungi pe partea cealalta de drum.
Odata ai pus chiar un semn cu "DE VANZARE" la usa. Au venit sa te cumpere cu lucruri complicate. Tie nu-ti trebuia decat o cafea... Ai renuntat repde si de atunci acel "cineva" te tot incuie inauntru.
Cand reusisesi in sfarsit sa pleci, sa-ti abandonezi sufletul in coltul in care batea lumina, a inceput ploaia. Te-ai intors stiind ca lui ii e frica de furtuni chiar daca creste milioane inauntrul lui. L-ai gasit tremurand mai ceva ca un jeleu si i-ai promis ca n-ai sa-l mai lasi niciodata acolo. Asa ca acum, oriunde vrei sa pleci, trebuie sa-l iei si pe el, desi lumea nu prea-l place.
Stai pe un scaun verde si privesti la partea cealalta de strada.


Fericirea locuieste intotdeauna vis-a-vis.

Si tie ti-e prea frica sa traversezi.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

oamenii

Oamenii sunt inca frumosi,desi-s straini unii de altii
Au in comun acelasi aer pe care il respira si
mai au o moarte care, odata pe rand la fiecare
le va zambi in fatza si le va darui nemiscare!
Acum isi zambesc unii altora la suprafata
dar numai unii pot mangaia sufletele altora....
Meritai IUBIRE ,omule cand te-ai nascut
inocent si curat ,nepatat de moneda!
Te vei schimba cu cateva iluzii
ce-ti vor pava cararea;
Cu lacrimi uscate te vei indeparta
de inocenta...
Vor trece tragedii prin tine si poate
iti vei pierde increderea si rabdarea
Dar,inaintea mortii de inca vezi zambi
Vei merita Iubirea-n vesnicii!