Fabula de actualitate!

Poate era mai bine ca topicul sa se numeasca altfel... La fabula tre' sa intervina si niste animale...


"O femeie a visat ca intra intr-un magazin complet nou si, spre surpriza ei, il intalneste pe Dumnezeu la casierie.
- Ce vinzi acolo? l-a intrebat ea.
- Tot ce iti poate dori inima, i-a raspuns Dumnezeu.
Nevenindu-i sa-i creada urechilor, femeia s-a decis sa ceara cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinta umana.
- Doresc pace interioara, iubire, fericire, intelepciune si eliberarea de teama, a spus ea. Apoi, dupa ce s-a mai gandit, a adaugat:
- Nu doar pentru mine, ci pentru toti oamenii de pe pamant...
Dumnezeu a zambit:
- Cred ca m-ai inteles gresit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, ci doar seminte..."


Anthony de Mello

Super!

Cică era odată o vacă şi un bou o privea şi o admira de peste gard.
A doua zi boul iar o priveşte, o admiră.
A treia zi o priveşte, o admiră. A patra zi vine un măgar, o priveşte, o admiră, o convinge.

Concluzie/ Morala: Mai bine să fii măgar decât bou.

Un consultant de renume si-a inceput un seminar tinand in mana o
bancnota de 20 USD in fata a 200 de oameni. A intrebat:“Cine vrea
aceasta bancnota de 20 $?” Imediat au inceput sa se
ridice mainile iar consultantul a adaugat:

“Am sa dau aceasta bancnota unuia dintre voi, dar mai intai am sa fac
ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit ca a si inceput sa
mototoleasca bancnota. Apoi a intrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” In aer mai erau ridicate maini.
“Bine, adauga consultantul, dar daca fac asta?” si a scapat bancnota pe
podea dupa care a inceput sa o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era
mototolita si murdara.




“O mai vrea cineva?”, intreba el surazand. Normal ca inca se mai vedeau
maini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai ati invatat o lectie foarte valoroasa.
Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-ati vrut fiindca acestia
nu si-au pierdut valoarea. Inca valoreaza 20
$!”

Morala
De multe ori in viata noastra suntem parasiti, jigniti, stropiti cu
noroi din cauza deciziilor pe care le luam si a circumstantelor de care
avem parte in viata noastra. Ajungem sa credem ca nu avem
nicio valoare.
Dar sa stii ca indiferent ce s-a intamplat si ce se va intampla nu iti
vei pierde niciodata valoarea. Pentru cei care te iubesc tu esti de
nepretuit. Valoarea vietii noastre provine nu din ceea ce
facem, pe cine cunoastem ci din ceea ce suntem.

GREIERELE SI FURNICA

GREIERELE SI FURNICA
(Fabula moderna)

Primavara.

Furnica sapa, pune seminte, face straturi. Apare si greierele.
- Ce faci, greierasule?
- Merg la un tenis cu baietii.
- Mai, mai! Sa nu vii la iarna sa-mi ceri mancare, ca nu stiu ce-ti fac!
- Da, da, bine....

Vara.

Furnica aduna, secera, coseste. Trece greierele, cu o chitara sub brat.
- Ce faci, ma?
- Ma duc sa cant cu baietii in parc.
- Sa nu uiti: de la mine sa nu ceri de mancare.

Toamna.

Furnica culegea de zor, facea dulceturi, punea conserve. Trece greierul, tot cu chitara sub brat.
- Ce faci, ma?
-Ma duc sa cant cu baietii in bar.
- Bine, ma, da' la munca nu vii pana la iarna?

Vine iarna.

Furnica statea in pridvor, infofolita intr-un sal si cu un ceai fierbinte in mana, cand vede o limuzina. Din ea coboara greierasul.
- Ce faci, greierasule?
- Uite, ma duc la Paris sa cant. Am avut succes cu chitara.
- Bine, greierasule, bafta. Si daca-l vezi pe unu', Toparceanu, zi-i ca-mi bag picioarele in "Balada" lui.


Sa ai o zi de greier !

Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.
Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:
“Câţi ani ai?”
“77″, i-a răspuns bătrânul.
“Mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul?” îl întrebă mirat tânărul.
“Păi, pentru că sunt aici!”
“Şi cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?”
“Pentru că soarele e acolo!”

Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi
cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă
tot suntem aici, haide să punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm
să ne mai văităm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am prefera noi
să fie.

O zi cu soare si iubire

Povestea prinţesei triste
A fost odata ca niciodata, cu mult timp în urma, un rege care traia
într-un palat magic. Regele locuia în palat împreuna cu frumoasa sa
fiica, printesa Crystal.
Dar exista o problema! Tot ce atingea printesa Crystal se topea.
Indiferent ce, metal, lemn, plastic, totul se topea în mâna ei.
Datorita acestui lucru toata lumea se temea de printesa. Nimeni nu
îndraznea sa o ceara de nevasta.
Regele era disperat. Ce putea el sa faca sa-si ajute fiica?
El si-a consultat vrajitorii si magicienii.
Un vrajitor i-a sugerat:
“Daca fiica ta va atinge un singur lucru care nu se topeste, atunci ea
va fi salvata!.”
Regele s-a bucurat mult.
În urmatoarea zi el a organizat un concurs. Primul om care aduce un
obiect care sa nu se topeasca în mâna printesei o va lua de nevasta si
va obtine si regatul.
Trei printi tineri s-au prezentat la concurs.
Primul print a adus un aliaj foarte tare de titan. Dar imediat ce
printesa l-a atins, acesta s-a topit.
Printesa s-a suparat nespus.
Al doilea print a venit cu un diamant, dar destinul s-a repetat.
Printesa era dezamagita.
S-a apropiat si al treilea. Acesta i-a spus printesei sa-i bage mâna în
pantaloni si sa atinga ce avea acolo. Printesa a facut exact cum i s-a
spus, si brusc a rosit. Ea a simtit ceva foarte tare… tinea ceva în
mâna… care nu se topea deloc!!!
Regele s-a bucurat nespus. Toata lumea din regat era fericita.
Al treilea print s-a casatorit cu printesa si au trait fericiti pâna la
adânci batrâneti.
Întrebare:
Ce anume avea al treilea print în pantaloni?
Bombonele M&M’s, desigur.
Ele se topesc mereu în gura, nu în mâna.
Morala... ei, cine mai are nevoie de morală când pune mâna o femeie pricepută?

Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:

"- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?
întrebă din nou înţeleptul.

- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude", încercă un alt
discipol.

Maestrul întrebă din nou:

"- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?"

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci
el îi lămuri: "Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi?
Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se
distanţează foarte mult.

Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată
auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi,cu atât mai tare trebuie
să strige,din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt
îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav.

De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele
este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu
mai vorbesc, doar şoptesc, murmură.

Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să
şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta
se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile
apropiate."

Şi înţeleptul concluzionă: "Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre
să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze
şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare,
încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere."

"Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi.

Morala:
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte."

Sursa:internet