Re: Animalele de companie

Scris de enola_gay Lun Oct 26, 2009 8:30 pm

Draga mea ...dincolo de tot ceea ce spun eu despre tigrut al tau ...dincolo de glumele pe care le fac pe seama lui , ar trebui sa stii ca , poate , nimeni nu te intelege mai bine decat mine !
Eu am fost in situatia in care atunci cand m-am despartit de fostul sot (STTL) sa renunt si la pisicul meu ...era printul meu persan , de o frumusete de nedescris ...il iubeam la nebunie si el pe mine , la fel ....l-am luat cand avea o luna si cand l-am parasit , avea 8 ani ....si el, ca si tigrut al tau , a fost sufletul care mi-a inseninat multe zile , a fost sufletul care statea cu mine in nopti de singuratate si imi asculta suspinele ....cu el vorbeam si lui ii destainuiam cele mai intime ganduri ale mele ....oriunde ma duceam prin casa , era langa mine si nu dormea decat daca intr-un fel , ma simtea langa el .......pentru ca era un zapacit , am avut o tentativa sa-l dau cuiva si doua zile cat a lipsit , am plans ca o nebuna non stop ...parca murise cineva drag mie ...nu ma puteam opri din plans si dupa doua zile ,cand cel caruia i l-am dat , mi l-a adus inapoi , am cre3zut ca mor de fericire ...mi l-a adus pentru ca pisoiul meu mic , nu mancase nimic doua zile si mieuna intr-una ...cand m-a vazut , a sarit la mine in brate si s-a ascuns la pieptul meu .....

Asa ca stiu cum este acest serntiment care te leaga de un animal de companie ...ele sunt cele mai sincere suflete de langa noi , pentru ca iubirea lor este neconditionata si sincera .....

Asa ca , daca te-am sfatuit sa renunti la el, am facut-o numai pentru ca stiu ca nu este bine ca un motan sa se afle in preajma unui bebelus ...chiar daca nu vezi, fire de par plutesc in curentii de aer asi este periculos pentru copil sa traiasca in acest mediu ...in afara de asta , motanul tau , asa zapacit cum este , mi-e greu sa cred ca il poti disciplina sa stea numai unde vreti voi si sa nu ajunga cel putin o data , in camera copilului ....iar pe bebe nu-l poti tine numai in camera aia , ci mai trebuie sa-l si scoti de acolo ....

Nu stiu ...e numai alegerea ta , dar eu, daca as fi in locul tau , nu as ezita nici o secunda , cand ar fi vorba despre copil !

Scris de fabienne05 Lun Oct 26, 2009 9:05 pm

ba eu o inteleg mai bine.....descrierea se potriveste si lui Tomitza al meu,...negru ca fundul ceaunului......poate reusesc sa postez sumedenia de poze cu nebuii mei 4 pisici si un caine.....rezistati?

Scris de TAVIC Lun Oct 26, 2009 9:05 pm

nu e vb numai de firele de par care pot fi inhalate !e vb de microbi ,virusi...
un amic a renuntzat la papagalii de pe balcon !

Scris de fabienne05 Lun Oct 26, 2009 9:09 pm

TAVIC a scris:nu e vb numai de firele de par care pot fi inhalate !e vb de microbi ,virusi...
un amic a renuntzat la papagalii de pe balcon !

mai bazaie tu mult asa si sa vezi ce patesti k mine.....
chop

Scris de Mena Lun Oct 26, 2009 11:24 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] Si io daca fac bebe trebuie sa renunt la Bella?... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Ca o pot tunde cu masina de tuns ,zero pana creste bebele....

Scris de quanchi Mar Oct 27, 2009 2:16 am

Eu aveam pisica de 4 ani cand s-a nascut fii-miu , si nu am dat nici o pisica, ne atasasem foarte tare de ea (cu toate ca soacra-mea ne batea la cap sa dam pisica, si acum cand o vede pe soacra-mea o maraie... parca-i catel [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ).
Si uite fii-miu face 8 ani , pisica 12 si nu a patit copilul nimic.
Tin minte cand era bebelush si incepea noaptea sa planga, pisica venea imediat si ne mushca de picioare sa ne atentioneze. [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Acum sunt cei mai buni prieteni...

Scris de mademoiselle52 Mar Oct 27, 2009 9:27 am

Mi-e tare greu sa renunt la el! Pana la urma l-as chinui cu o anestezie si l-as tunde zero, ca oricum va fi cald in casa, numai sa nu renunt la el. Desi e nebun si face numai pozne ( de dimineata m-am trezit cu morcov prin hol , ca se plictisise baiatul, asa ca si-a gasit de joaca), e ca si copilul meu. Cred ca nici copilul meu nu va semana asa de bine cu mine. E la fel de afurisit si de mofturos ca mine Eu zic ca se pot face anumite compromisuri, in asa fel incat sa fie totul ok. Cu putin mai mult igiena, cu tuns si continuarea vaccinurilor, se poate trai si cu bebe si cu Tigrul.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Voi aveti impresia ca sotul meu are mai multa minte decat motanul?
I-a facut baiatului loc de joaca! Astea-s reminiscente din copilaria Tigrului, cand incapea intr-un PET de 5 litri

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de vlavi Mar Oct 27, 2009 9:36 am

Doamne, ce frumos e băiatul familiei noastre! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de mademoiselle52 Mar Oct 27, 2009 9:39 am

Bai, nu-l mai lauda atat, ca o sa creada lumea ca am facut topicul asta doar sa ne expunem noi "bijuteria" familiei! Nu ca-i al meu, da' chiar e frumos! De zapacit.........nu mai zic!

Scris de vlavi Mar Oct 27, 2009 10:06 am

Ok!
Atunci am să vă zic cum, de când mă ştiu am avut pisici în casă, cum mi-am crescut copila cu tot felul de animale în jurul ei.
I-am înlesnit cunoaşterea lumii animale cumpărând papagali, babuşti, peşti, hamsteri...
Am învăţat-o să le poarte de grijă şi să le iubească.
A asistat chiar şi la fătatul unei pisici şi a îngrijit 2 rânduri de pisicuţi.
I-am adus melci şi broaşte în casă ca să vadă cum se hrănesc, am lăsat-o să mângâie, să hrănească orice animal al străzii..
Am avut un câine pe care l-am adunat de pe stradă şi pe care a trebuit să-l dau când fiică-mea a făcut giardia.
Şi apoi am regretat pentru că mi s-a explicat că nu e musai să fi fost de vină Biţă al nostru...
Ideea mea e că un copil se dezvoltă mai bine având alături un animal care să-i fie partener de joacă, de somn, de masă.

Scris de mademoiselle52 Mar Oct 27, 2009 10:11 am

Oooooooof! Ce ne mai certam din cauza lui Bita! Eram marisoara de-acu, si vroiam si eu prin oras cu colegii, insa, daca eu plecam de acasa, Biti urla pe la usa dupa mine. Asa ca, de cate ori ieseam din casa, ma puneai sa il iau cu mine prin oras!
Am avut parte de multe animale, mai ales pisici. Am avut cateva pisici extraordinar de destepte si de rabdatoare. Pe mare parte din ele le-a chemat Oli. Am avut unul la bunica-mea, care statea saracul sa il imbrac cu haine de papusi, sa il legan pe picioare in timp de il scarpinam la subsuoara, i-am taiat unghiile si mustatile, l-am imbatat cu tuica, ce nu i-am facut! Si m-a rabdat saracul, pana ni l-a omorat un vecin.

Scris de vlavi Mar Oct 27, 2009 10:14 am

Ce mai râd acum, când citesc! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de fabienne05 Mar Oct 27, 2009 12:47 pm

...pentru ca m-a rugat Vlavi, pentru k a lacrimat mamzel.....o poveste.......

cum ai putut?

Text de Jim WillisDirector al “The Tiergarten Sanctuary Trust”.

Membru acreditat al “The American Sanctuary Association”.

Coordonator al Programului “International Society for Animal Rights”.

Când eram
un cățeluș, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele și te făceam să râzi.
Ziceai că sunt copilul tău, și indiferent de câte perechi de pantofi ți-am distrus și de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun.
Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător și imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai și mă
mângâiai pe burtică…
Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat , însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopți în care mă strecuram lângă tine în pat, și cu boticul lipit de tine, îți ascultam confidențele și visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.

Cât moțăiam eu la soare în timp ce te așteptam

să te întorci acasa la sfârșitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă și în afara casei pentru că îți căutai un partener uman.

Te așteptam cu rabdare și te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ți-am judecat niciodată deciziile și țopăiam de bucurie de fiecare

dată când te întorceai acasă.
Și m-am bucurat când te-ai îndrăgostit...

Ea, acum soția ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), și totuși eu am primit-o cu drag
În casa noastră.
Am încercat întotdeauna să
îi demonstrez afecțiunea și supunerea.
Eu eram fericit pentru că vă
vedeam fericiți.

Curând au apărut “puiuții umani” și eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioșia lor, mirosul și culoarea lor rozulie...Vroiam să îi îngrijesc așa cum îi îngrijeați voi...

Doar că voi erați îngrijorați că aș putea să îi rănesc.

Și îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cușca de câini. Numai eu știu cât îi iubeam! Și am devenit un
“prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se

urcau pe spinarea mea.

Eu îi adoram, și le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în ce

mai rare. I-aș fi apărat cu prețul vieții mele dacă ar
fi fost necesar.

Mă strecuram în patul lor și le ascultam preocupările și visele secrete.

Așteptam răbdător la fereastră să aud mașina ta când te întorceai de pe strada.

A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel și le povesteai mandru despre mine. Au trecut câțiva ani și apoi le răspuneai doar “da” și schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii și te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreținerea mea.

Ți s-a oferit șansa să te muți cu serviciul în alt oraș. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că așa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu mașina până am ajuns...La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare...
Ai completat documentele și ai spus: “Știu că veți găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri și te-au privit cu tristețe. Știau destinul ce-l așteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”.
A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând:

“Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele!

M-am întristat pentru ei, pentru lecția pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viață. Tu m-ai mângâiat ușor pe cap evitându-mi privirea, și ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda și

lesa mea.

Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, așa cum aveam și eu una...

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu știai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauți altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut...?”

Altfel, erau foarte drăguți cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cușca mea, mă uitam sperând că ești tu, că te-ai răzgândit, și că totul a fost doar un vis urât...

Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguți care atrageau toată atenția, m-am retras într-un colț și am așteptat... La sfârșitul zilei am auzit pașii cuiva care venea după mine...

M-au dus pana la sfarsitul coridorului, intr-o camera separata. O camera suspicios de linistita.....

M-a ridicat pe masă și în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ți fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Așa cum era normal pentru mine, am simțit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredințată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Știam acest lucru la fel cum știam atunci când fiind un cățeluș îți cunoșteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din față. I-am lins lacrima de pe mână, așa cum te lingeam și pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simțit înțepătura și lichidul rece împrăștiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit... Privind-o în ochi i-am șoptit: “Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înțelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei și că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină și iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viață pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut...?”
Nu îi era dresat ei, ci ție... Îți era adresat ție, bunul și iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. Și la tine mă voi gândi și te voi aștepta mereu.

Fie ca toți cei dragi ție să te iubească și să-ți fie loiali, cel puțin pe cât te-am iubit și ți-am fost eu. Nu te voi uita niciodată…

Nota autorului Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, așa cum mi-a adus și mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale și in cabinetele medicale veterinare.

Spuneți oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă și pe viață, că animalele merită toată dragostea și atenția noastră. Dacă nu îl poți îngriji, este de datoria ta să îi găsești altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteți găsi sfaturi bune în acest sens. Orice ființă vie este prețioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile și sprijină campaniile impotriva abandonului ființelor necuvântătoare.

Mulțumesc.

Jim Willis

Această poveste pe care am citit-o este doar una dintre multele probleme de care suferă prietenii noștri animalele.

A respecta natura nu înseamnă doar a utiliza aerosoli care să nu dăuneze stratului de ozon, sau detergenți biodegradabili. Înseamnă de asemenea, să devenim responsabili față de chinul la care sunt supuși frații noștri mai mici, animalele. Să facem ceva pentru a îmbunătăția, începând cu propria noastră casă.

REFLECTAȚI:

“Dacă nu faceți parte din soluție, faceți parte din problemă”

.....sa nu dati cu pietre in mine......si mai ales sa nu-l stergeti un timp......

Scris de Ernos Mar Oct 27, 2009 1:12 pm

Pentru ca m-a rugat Vlavi, pentru k a lacrimat mamzel.....o poveste.......cum ai putut?
Text de Jim WillisDirector al “The Tiergarten Sanctuary Trust”.
Când eram un cățeluș, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele și te făceam să râzi.Ziceai că sunt copilul tău, și indiferent de câte perechi de pantofi ți-am distrus și de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun.
Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător și imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai și mă mângâiai pe burtică…
Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat , însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopți în care mă strecuram lângă tine în pat, și cu boticul lipit de tine, îți ascultam confidențele și visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.
Cât moțăiam eu la soare în timp ce te așteptamsă te întorci acasa la sfârșitul zilei!Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă și în afara casei pentru că îți căutai un partener uman.
Te așteptam cu rabdare și te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ți-am judecat niciodată deciziile și țopăiam de bucurie de fiecare
dată când te întorceai acasă. Și m-am bucurat când te-ai îndrăgostit...
Ea, acum soția ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), și totuși eu am primit-o cu drag În casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecțiunea și supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiți.
Curând au apărut “puiuții umani” și eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioșia lor, mirosul și culoarea lor rozulie...Vroiam să îi îngrijesc așa cum îi îngrijeați voi...Doar că voi erați îngrijorați că aș putea să îi rănesc. Și îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cușca de câini. Numai eu știu cât îi iubeam! Și am devenit un “prizonier al iubirii”.După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Eu îi adoram, și le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în ce mai rare. I-aș fi apărat cu prețul vieții mele dacă ar fi fost necesar.
Mă strecuram în patul lor și le ascultam preocupările și visele secrete.[Așteptam răbdător la fereastră să aud mașina ta când te întorceai de pe strada.
A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel și le povesteai mandru despre mine. Au trecut câțiva ani și apoi le răspuneai doar “da” și schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.
Acum ti-e greu sa-mi faci capricii și te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreținerea mea.
Ți s-a oferit șansa să te muți cu serviciul în alt oraș. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că așa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu mașina până am ajuns...La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare...
Ai completat documentele și ai spus: “Știu că veți găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri și te-au privit cu tristețe. Știau destinul ce-l așteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”.
A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând:
“Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele!
M-am întristat pentru ei, pentru lecția pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viață. Tu m-ai mângâiat ușor pe cap evitându-mi privirea, și ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda și lesa mea.Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, așa cum aveam și eu una... După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu știai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauți altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut...?”Altfel, erau foarte drăguți cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cușca mea, mă uitam sperând că ești tu, că te-ai răzgândit, și că totul a fost doar un vis urât...
Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguți care atrageau toată atenția, m-am retras într-un colț și am așteptat... La sfârșitul zilei am auzit pașii cuiva care venea după mine...
M-au dus pana la sfarsitul coridorului, intr-o camera separata. O camera suspicios de linistita.....M-a ridicat pe masă și în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ți fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Așa cum era normal pentru mine, am simțit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredințată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Știam acest lucru la fel cum știam atunci când fiind un cățeluș îți cunoșteam toate stările tale.
Mi-a pus cu grija un garou pe laba din față. I-am lins lacrima de pe mână, așa cum te lingeam și pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simțit înțepătura și lichidul rece împrăștiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit... Privind-o în ochi i-am șoptit: “Cum ai putut…?”
Probabil pentru că înțelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei și că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină și iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viață pământească. [/size]Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut...?” Nu îi era dresat ei, ci ție... Îți era adresat ție, bunul și iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. Și la tine mă voi gândi și te voi aștepta mereu.Fie ca toți cei dragi ție să te iubească și să-ți fie loiali, cel puțin pe cât te-am iubit și ți-am fost eu. Nu te voi uita niciodată…
Nota autorului Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, așa cum mi-a adus și mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale și in cabinetele medicale veterinare.
Spuneți oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă și pe viață, că animalele merită toată dragostea și atenția noastră. Dacă nu îl poți îngriji, este de datoria ta să îi găsești altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteți găsi sfaturi bune în acest sens. Orice ființă vie este prețioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile și sprijină campaniile impotriva abandonului ființelor necuvântătoare.

Mulțumesc. Jim Willis
Această poveste pe care am citit-o este doar una dintre multele probleme de care suferă prietenii noștrianimalele.A respecta natura nu înseamnă doar a utiliza aerosoli care să nu dăuneze stratului de ozon, sau detergenți biodegradabili. Înseamnă de asemenea, să devenim responsabili față de chinul la care sunt supuși frații noștri mai mici, animalele. Să facem ceva pentru a îmbunătăția, începând cu propria noastră casă.
REFLECTAȚI:“Dacă nu faceți parte din soluție, faceți parte din problemă”

Scris de Rechinu07 Mar Oct 27, 2009 1:52 pm

Exact ce-a facut Fallus, voiam sa fac eu... Numai ca as fi editat postarea lui Fabi... Fabi, te superi daca sterg postarea ta si o las asa cum a "comprimat-o" Falus?!

Scris de quanchi Mar Oct 27, 2009 1:54 pm

Cucu!... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de fabienne05 Mar Oct 27, 2009 2:08 pm

Rechinu07 a scris:Exact ce-a facut Fallus, voiam sa fac eu... Numai ca as fi editat postarea lui Fabi... Fabi, te superi daca sterg postarea ta si o las asa cum a "comprimat-o" Falus?! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Nu! da ma umflase plansu in birou si riscam sa ma dau de gol ca in loc sa traduc......si am lasat asa.....in mod normal nu-mi permite meseria asemenea neglijentze.......in plus dak ati vedea pozele......merci de ajutor.......de fapt important e ce scrie acolo, nu cine posteaza......

Scris de quanchi Mar Oct 27, 2009 2:22 pm

Asta o fi motanul lui mademoiselle... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de mademoiselle52 Mar Oct 27, 2009 3:10 pm

quan, cam asa face dimineata pe la 5 juma, 6 fara cand ar trebui sa sune ceasul. In timpul saptamanii e ok, insa mai nasol e sambata si duminica.Exact cand ne e somnul mai dulce si vrem sa atarnam si noi in pat pana mai tarziu, pe el il apuca nebuneala si uraltul, casa ne trezeasca. Si dupa ce ne vede in picioare, spalati pe ochi si pe dinti, el se duce sa doarma

Scris de Helene Mar Oct 27, 2009 3:25 pm

Fabi, ceea ce ai postat tu, am primit si eu aseara pe mail, este un colaj de imagini de-a dreptul induiosatoar, insotit de textul aferent....asa cum iti apare si tie!

Scris de Mena Mar Oct 27, 2009 3:30 pm

Eu n-o s-o dau pe Bella mea niciodata...Si acum plang...

Scris de fabienne05 Mar Oct 27, 2009 3:31 pm

renesmee a scris:Fabi, ceea ce ai postat tu, am primit si eu aseara pe mail, este un colaj de imagini de-a dreptul induiosatoar, insotit de textul aferent....asa cum iti apare si tie!

da, e un pps, l-am trimis si lui Vlavi, si numai eu il aveam sub forma de ppt si am putut copia textul......as fi pus si pozele, dar crede-ma ca nu m-am simtit in stare .......ma busise plansul in birou.....iar cand se stie ca trad. despre betoane....nu prea te apuca planssul.....
ar fi fost frumos sa putem posta originalul......

Scris de Helene Mar Oct 27, 2009 4:08 pm

Da, nici eu nu am reusit, din acelasi motiv! Inca nu l-a vazut fiica-mea, cred ca plangea la greu! E moarta dupa animale! Si zilele trecute mi-a trimis un mesaj disperat, ca vecina unei colege de liceu a abandonat in pui de peckinez, ca nu avea cu ce sa-l mai creasca si l-a luat provizoriu, aceasta fata, dar ea mai are un catel.......si imi propunea sa il luam noi! Noi nu avem niciun animalut! Din pacate, noi locuim si cu mama, care nu suporta animale in apartament si iti imaginezi care mi-a fost raspunsul! Si aseara, plangeam cand am vazut clipul...... :pale:

Scris de enola_gay Mar Oct 27, 2009 6:23 pm

bellaaaaaaaaaaaaa...daca o dai pe bella mica , sa mi-o dai mie ...ai vazut ca ma iubeste si pe mine , nu ???....si chiar mi-e dor de ea .....o lasi in custodie la mine , pana face fiu-tau vreo 18 ani si apoi ti-o dau inapoi .... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Scris de Mena Mar Oct 27, 2009 6:39 pm

....Nu mai bine o duc la "produs" si-ti dau un puiut mic,mic...?...)
Pe care sa-l dresezi cum vrei tu?...

Scris de Continut sponsorizat