Cine a mai ramas in Romania......

no offence.......
ca in orice discutie, persoanele de fatza se exclud......deci:

Cine a mai rămas în România...
Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul câinilor .
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .
Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot.
Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună.
Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri , sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga .
Babele noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea şi circulă gratis cu RATB.
Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la Constanţa , răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.
Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor , bogaţii nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.
Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza, la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară . Restul au plecat , şi nu în concediu. Or mai fi şi altţi, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune!

................si...aku aruncati cu pietre dupa mine......da nu io am scris-o! eu numa' cu copy /paste....

eu recunosc !ca sunt prost si nu-s in stare sa plec din tzara asta minunata!
bravo celor care au plecat !

nu esti prost....iti place sa te crezi asa.......

In Romania au mai ramas asa:
multi romani(si buni si mai putin buni)
si unguri(destui)
si tigani(prea multi)
si alte nationalitati conlocuitoare...

Bestiesti, capitala Romanimaliei. Cel mai mare oras, dezvoltat , locul cu cea mai activa viata de noapte, centrul universului pentru toate speciile de lighioane pe 2 picioare, 4 labe, taratoare pe burta sau zburatoare oarbe.
Este locuit in majoritate de sconcsi. Nicaieri in lume mijloacele de transport in comun nu au manere mai lipicioase, mirosuri mai dubioase, podele mai patate si locuitori mai "inmiresmati".
Alaturi de sconcsi si de cele mai multe ori din munca lor traiesc fericiti ratonii. Colorati, cu ochii proeminenti, unghii late, cea mica fiind cea mai lunga dintre toate, grasi si cleptomani. Mai au la gat lanturi grele de aur cu medalioane ciudate cu tot felul de dragoni, lei, tigrii si ciori.
Urmeaza liliecii, slabi, negri, orbi la tot ce e in jur. Pot fi vazuti dimineata si seara. Dimineata iesind din pesterile supraetajate si supraaglomerate, inghesuindu-se chitaind in cutii mari de fier si incercand sa ajunga la servici. Seara iesind din fagurii gri si tarandu-si obositi aripile frante catre casa pentru a-si masura din nou saracia. Nu sunt nici nocturni, nici ziua nu vietuiesc. Stiu doar sa se tarasca, sa munceasca si sa manance dramuit putinul castigat.
Sefii liliecilor sunt lenesii. Mai mari, mai putin orbi, tot cu unghii mari si puternice, perfecte pentru prinderea si jupuirea liliecilor. Nici ei nu sunt predilect nocturni, ei traiesc doar cand au chef, preferabil totusi noaptea si in alta tara. Daca se nimereste pana la urma sa fie in Romanimalia ei se aduna in locurile marcate de ei, unde apa de izvor este mai dulce, mai rece si mai scumpa, la fel ca aerul, craca si cacarea. Totul la ei are alte dimensiuni decat la lilieci, sconcsi sau ratoni, lucru dovedit si de unitatea de masura folosita cel mai des de catre ei: banul. Un lenes nu are inaltime, greutate, forta, culoare sau aspect fizic. Are doar cont bancar si tot ce poate iesi de acolo, de la masina si casa pana la miros scump important la sticluta.
Printre toate aceste minunate vietuitoare se ascund si cativa oameni pierduti, care traiesc de azi pe maine, mai mult pe azi prin ieri, fara bani, fara aspect, stralucire sau respect. Oamenii si-au petrecut de obicei tineretile citind, studiind, pictand sau cantand, maturitatea si-au petrecut-o demonstrandu-si calitatile animalelor din jur si apusul vietii ii prinde singuri, tristi si saraci si ii transforma si pe ei in animale. De obicei sobolani care se aduna in cenacluri sau festivaluri subterane, ascunse de ochii sconcsilor manelisti sau a lenesilor houseri, sau a liliecilor orbi si surzi, depana amintiri demult apuse si isi admira calcaiele tocite de la mers si spinarile indoite de munca, raspundere si visuri neimplinite.
Sperand ca am reusit sa surprind cat de cat fidel atmosfera Bestiestiului ma duc sa exersez mersul in 2 picioare...