Despre curaj,resemnare si dor...

Noi,cu totii ne nastem curajosi,temerari...plini de seva si pregatiti sa zburam,cu aripile atintite spre cerul vietii.
Ceva,undeva in cursul vietii noastre,renuntand la noi,uneori si completand in golurile altora,ajungem sa ne taram,cu zborul frant si visul spulberat.
Unde,in elanul nostru firesc si in ardoarea noastra,devenim supusi necesarului si compromisului ?..Unde renuntam sa mai imbratisam,iubim,oferim,cerem curajosi ceea ce ne defineste ca suflete in eterna cautare a propriului colt de paradis ?..
Am uitat cand,curajoasa,am spus cuvinte acum ferecate ;cand lumea intreaga era un teritoriu care astepta sa-l cuceresc….De ce ne pierdem si ne resemnam ?In principii incompatibile cu murmururul interior,in ritualuri ale obisnuintei si cadentei uniforme ;de ce spunem « da »cand tipam in interior si opunem rezistenta incrancenati ;de ce nu putem privii in ochi atunci cand mintim si ne mintim pe noi insine ?..De ce suntem inspaimantati de zbor ?..Nu putem cadea decat acolo de unde ne-am inaltat,curajosi,plini de optimism…
Resemnare este cortina cazuta,cand ai parasit scena inainte de ultimul act ;cand nu ai ajut curajul si puterea sa fi aplaudat sau hulit,sa fi memorabil sau patetic…
Si e dorul…De felul cum viata era precum propria opera de arta ;de culorile pe care,pictura destinului tau,inca nu le dezvaluise ..
Acolo unde panza intalnea avantul pensulei alunecoase,unde atingeam precum simteam si vedeam precum eram…
Undeva,in frenezia creeari propriului tablou,omitem contururile care definesc parti esentiale din noi.Acolo isi fac loc incertitudinile,temerile,regretele,neimplnirile…Iar mai tarziu,cand altcineva isi doreste sa completeze acele lacune,nu mai poate “picta”cu aceeasi naturalete si dezinvoltura,entuziasm si daruire,cum o facusem noi candva…Si atunci,aruncam vina asupra acestui “pictor”nepriceput,care nu e capabil sa finiseze un tablou pe care nu il cunoscuse nici macar atunci cand era o simpla schita…
Curaj,resemnare,dor…

Merge si asa..Insa eu stiu de ce am ales o altfel de ordine decat cea fireasca...
Curajul m-a impins spre anumite experiente,combinat cu ceva mai multa nebunie si impulsivitate ;a fost si dorul,pentru un timp acolo..cand pierdusem;apoi resemnarea,ca o concluzie,cand nu mai ramane nimic altceva..Insa mai puternic si decat aceasta,care pare ultima frontiera uneori,a fost dorul,perpetuu...Sa iti fie dor de ceva si dupa ce te obisnuiesti cu lipsa acelui lucru,sa fie mai puternic decat logica... Curaj,resemnare,dor...pentru ca dorul invinge monotonia resemnarii,prin forta cu care tine mereu vie o amintire..

Pentru mine ar avea urmatoarea ordine:
Dor,curaj,resemnare...
Dor;dintotdeauna mi-a fost dor de ceva anume ceva ce stiam ca am mai trait... si pe care n-am pregetat sa-l caut toata viata(de pana acum)...
Intotdeauna imi va fi dor de sufletul meu de copil ,de curatenia ,zburdalnicia,visarea,naivitatea lui....
Dor de bunatatea oamenilor si de latura lor calda ,prietenoasa...
Dor de a darui iubire fara a cere nimic in schimb decat un astfel de om care sa merite darul meu.....
Curaj;curajul de a cauta si de a recunoaste cand ai gasit dorul si de a incerca sa pastrezi in suflet macar ceea ce ai gasit....
curajul de a-ti pastra sufletul de copil si de a-l arat lumii(desi risti sa fii considerat"infantil",sau baba nebuna,sau aburit/a...)
curajul de a mai iubi dupa ce sufletul pe care ti l-ai pus pe tava in fata unui om,ti-a fost ranit....
curajul de a merge pana-n panzele albe cand crezi in ceva .....
curajul de a te vedea asa cum esti cu parti bune si cu parti rele si de a recunoaste ce nu-ti place la tine si de a incerca sa schimbi ceea ce poti!
Resemnarea nu-mi prea place mie si pentru mine resemnarea are alt nume,se numeste ignorare..
ceea ce nu pot schimba,ceea ce nu pot avea desi am luptat pana-n panzele albe....ignor(nu stiu daca este resemnare,dar nu-mi place sa ma resemnez....deloc!)
De fapt are dreptate "albaneza" noastra,ca dorul ramane mereu...si atunci ordinea ar cam fi:dor,curaj,resemnare,dor.......

Am si curaj.....nu ma resemnez niciodata..si mi-e dor de ceea ce am,nu de ceea ce nu pot avea !