Despre......ce vrei tu.

"Ai observat că în gară nu-ţi mai pasă de nimic? Că singurul subiect al gandurilor tale este trenul in care urmează să păşeşti ca-ntr-o viaţă?

Ea iubea să meargă la gară. Adora forfota şi zgomotul a mii de suflete care lasă sau nu o bucăţică acolo, în locul unde gândurile nu mai au loc, acolo unde sufletul se simte exact ca atunci când urci cu rucsacul în spate spre cabana din vârf. E linişte... şi e frumos. Adora suntetul scadat, tendenţios al roţilor pe şinele lustruite. Ar fi vrut ca si sufletul ei să fie la fel de stralucitor ca şinele care au fost încercate de atâtea tone de suflete. Dar era la fel de mototolit ca scrisoarea pe care o începea mereu, dar pe care nu avea niciodată curajul să o sigileze şi să o trimită. Şi nu era nici pe departe stralucitor. Era genul de persoană care ar fi făcut totul ca să demonstreze că e puternică. Dispreţuia slăbiciunea aparent, în faţa tuturor era optimistul înnăscut, omul care găseşte forţa în orice şi pentru orice. În realitate i se sfâşia sufletul de fiecare dată când zâmbea forţat, de fiecare dată cand rostea blestematele acelea de cuvinte „Nu-i nimic, exista milioane de moduri în care poţi răni o persoană. Unele lucruri trebuie să se întâmple.” Ura că trebuia să se prefacă aşa, ura că doar câţiva îi ştiau secretul. Îi venea să-l strige acolo, printre bagaje, printre roţi de metal şi vagoane ruginite. Îşi auzea conştiinţa ca pe doamna care anunţă trenurile, numai că trenul ei avea mereu întârziere.

Era genul de persoană care era gata să distrugă tot ce realizase din impuls, într-o secundă. Doar că mereu se trezeşte că nu mai are nimic... Niciodată nu-i rămâne nimic preţios din tot ceea ce avusese. Şi oricât i-ar fi placut ei să creadă că este o comoară, nu putea. Şi de fiecare dată când se îndrăgostea era prea speriată să spună ce simte. Îi era prea frica de ea...

Mergea în gară atunci când ştia că nimeni şi nimic nu i-ar putea limpezi gândurile. Atunci când acestea erau prea grele pentru ca orice om să le poată suporta. Îi plăcea ca atunci când ajungea acolo să se întâmple să plece câte un tren. Să simtă curentul trecându-i prin păr şi să privească prin geamurile prăfuite chipurile visătoare ale călătorilor.

Îi plăcea în gară pentru că lumea trecea pe langă ea fără să întrebe nimic, pentru că nu terbuia să se ascundă de nimeni, pentru că avea certitudinea că fiecare persoană în parte se va urca în tren şi o va lăsa acolo, în gara ei, în sufletul ei, fără să aibă măcar o secundă dorinţa să oprească vreo parte din el ori să vrea ea să oprească pe cineva să se urce în vreun tren. Era imposibil. Acolo nimeni nu cunostea pe nimeni. Cel puţin până venea trenul. După aceea nu mai era treaba ei. Oamenii puteau să se cunoască, să se iubească, să se urască, să se uite, să se oprească, să se alunge...

În gara ei nimeni nu cunoaşte pe nimeni."

Nu poti lua decat un singur tren,acela pentru care ti-ai cumparat bilet...deci, tu iti alegi trenul ,nu el te alege pe tine!
Trebuie sa sti doar unde vrei sa ajungi,cat de repede ,vrei sa ajungi(ca sa styi cu ce vei calatori,personal,accelerat,rapid,ect)si sa ai grija ,ca dupa ce ti-ai cumparat bilet, sa nu pierzi trenul! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Daca zic ceva acuma zici ca-s fata palida... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Ma tot intrebam cum ti-a trecut prin cap sa mergi ca muritorii de rand cu trenul... [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Se zice ca,cel mai sigur mijloc de transport este avionul! inteleg ca "zbori" ca sa ajungi in siguranta la destinatie! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Mai ,nici eu nu inteleg invidia aia patologica,caci deh nitzica(asta-i un cuvant neaos din Campina)mai am si eu-de ex.eram invidioasa pe toate bunicile,pana sa aflu ca voi si eu -sau sunt invidioasa cand vad perechi de batranei tzinandu-se de mana si plimbandu-se pe sub Tampa,sau avand mare grija unul de celalalt deoarece au imbatranit impreuna!
Si asta mie nu mi se mai poate intampla(din pacate) [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Invidia aceea patologica si mie imi starneste mila(si atunci cand sunt tzinta unor astfel de invidii,fug cat pot de departe de langa indivizii care o poseda,pentru ca am sensatia ca toate gandurile acelea negative ma lovesc!

SCRISORI DE LA TEDDY

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).

Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a o ajuta sa se ridice!